Eu, un falnic ofiţer de modă veche,
Lângă femei simt marea desfătare,
Şi cum să nu se-ntâmple asta oare?
Când frumoase sunt, de nu au pereche.
Când mă voi stinge-n focul lor de dor,
Trăind iubiri cu blonde sau brunete?
Drept moştenire lăsa-voi cu pecete
Sărutul meu pe buza tuturor.
Iubirile din viaţa-mi nu au număr,
Cum număr n-au femeile frumoase,
Ce mi-au trezit doar gânduri păcătoase,
Să le iubesc pe toate, nu să sufăr!
Mă întreb des, de unde vine setea?
De unde-mi vine foamea asta de amor,
Cu trupul străbătut de dulcele fior?
Răspunsul e, mă-mbată frumuseţea…
Da....frumos cv...Senor ROZA...cu permisiunea ta as veni in completarea versurilor tale faine cu cateva vorbe ce nu mi apartin, le am citit candva si mi au placut!
RăspundețiȘtergere„Cind eu spun Don Juan, nu văd nicidecum cuceritorul lipsit de scrupule care, vorba cîntecului, iubeşte şi lasă. Ci Căutătorul. Don Juan pe care îl cunosc eu nu are nici un interes să cunoască multe femei, ci să cunoască Femeia. Nu caută faima, ba uneori chiar alege cu buna ştiinţă un loc discret, abia dacă-l vezi. Nu este infirm sufleteşte, nu cucereşte pentru că nu poate iubi, dimpotrivă, este eternul îndrăgostit. Nu este trist, chiar deloc. Poartă în el nemărturisită bucurie, atit de multă încît nimeni nu i-o poate primi, atît de intensă încît ar rupe baierele sufletului oricui.
Don Juan pe care îl cunosc eu nu se poartă pe sine ca pe-o flamură, nu îl dobîndeşti ca pe-un blazon, nu-l furi nimănui – pentru că nimeni nu-l are. Este liber, şi aşa doreşte să rămînă. Nu este un jalnic răzbunător al iubirii cîndva pierdute, ci un adorator al frumuseţii nevăzute a femeii. Lîngă el femeia înfloreşte, îşi descoperă senzualitatea, unicitatea, frumuseţea. Nu mai este potenţial femeie, ci femeie de-adevăratelea, mobilizîndu-şi toate talentele şi valenţele sufleteşti. Nu mai simte în ea povara a ceea ce nu a făcut ci, eventual, dacă l-a întîlnit prea devreme, dorul sfişietor de aripile lui. Pentru că la cel mai mic semn că s-a ataşat, el pleacă.”
Si iata un comentariu de esenta la tema abordata...suna bine ce zici?> Filozofi scrie pe noi draga Tonel...zau ca da!:)
RăspundețiȘtergereDacă acceptam ideea de a inlocui personajul Don Juan cu sentimentul de dragoste, atunci sunt de acord că prin această trăire femeia se descoperă pe sine în cele două ipostaze de femeie şi om. Dar şi aici este o capcană! Poţi foarte bine să fii copleşit de sentimente, dar să nu aştepţi nimic în schimb şi poate în acestă generozitate sufletească stă puterea iubirii de a dărui aripi pentru zbor, pentru creaţie.... Cel ce iubeşte mulţumeşte destinului că i-a prilejuit o astfel de întâlnire, dar nu are nevoie pentru a prinde aripi de nici unul dintre artificiile lui Don Juan, care i-ar satiface doar vanitatea de a fi pentru un moment al vieţii în centrul atenţiei unui om ca Don Juan, indiferent ce mască ar purta....
Şi atunci mă întreb firesc, avem oare nevoie de mitul lui Don Juan pentru a zbura, sau este suficient un moment de răgaz pentru a putea vedea, simţi şi reflecta la ceea ce este în jurul nostru?