Două poezii închinate fiinţei iubite, admirate si dorite...

Dorinţă, nemărginită dorinţă...

Te doresc în orele târzii…
Zile şi nopţi doar tu să-mi fi
Şi plapumă şi aşternut,
Să nu lăsăm nici un minut,
Fără ca gura să-ţi sărut.
Flămând tot trupul ţi-l frământ
Şi apoi vom face legământ.
Privesc în ochii tăi strălucitori
Mari, adânci, fermecători,
Buze umede, fremătătoare
Cu misterioasa lor chemare.
Trupul tău alb cu văi şi munţi,
Dorinţa ce te cheamă, s-o asculţi,
Să-l mângâi, să-l sărut la infinit
Să nu renunţ o clipă la iubit,
La mângâiat
Şi răsfăţat.
Trupul tău fie coaptă pâine
Mereu şi ieri şi azi şi mâine
Cu aromă şi cu gust îmbătător
Curat ca apa de izvor.
O să te sorb dulce nectar,
Să nu treacă nopţile-n zadar.
Să sorb cu a mea aprinsă gură
A iubirii dulce picătură
Şi copleşit de fericire,
Împlinire,
Pe veci îţi dăruiesc a mea iubire…

Doamne când noaptea o să ne ajungă?

De dorul tău acuma plânge zarea
Roşie de a soarelui prime săgeţi,
Aşa cum dimineţi de dimineţi
Brutal ne întrerupe amorul şi visarea…


Încă-s umerii tăi fierbinţi de săruturi
Şi trupul mi-l arzi asemeni unui soare,
În noaptea de iubire, frenetică, nemuritoare,
Şi-n goana ta neobosită dup-alte începuturi…


Arzi clipă de clipă, tânjind aprinsă de amor
Şi-ncet văpaia tu o laşi să te cuprindă,
Când iubirii te predai în braţe să te prindă.


Dezlănţuiţi noi în iubire, după lungul dor
Şi zi am  făcut din noaptea lungă,
Spun supărat în zori: Doamne! Când noaptea o să ne ajungă?