joi, 1 martie 2012
Femeie
Frumos e cuvântul
Ce-ncet mi-l şopteşti
Iar darul respiraţiei tale
Cel sorb între buze
E minunat
Divin, înflăcărat.
Ochii strălucitori
Ca roua din zori,
Moliciunea pielii
Ce ascunde
Forme rotunde,
Gingaşe,
Dar viguroase
Mereu lacomă,
Şi însetată
De-o mângâiere
Şi de iubire
Sau fericire.
Mă strângi cu putere
Până voi geme
Şi voi striga
Toată noaptea,
Iar dimineaţa
Frânt voi cădea,
Privind la tine,
Cum înfloreşti
Ca un fir
De trandafir
Şi îmi zâmbeşti.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
"Lacăte, cine te-a închis
RăspundețiȘtergereLa uşa marelui meu vis?
Unde ni-i cheia, unde-i păzitorul,
Să sfarăme zăvorul
Şi să vedem în fundul nopţii noastre
Mişcându-se comorile albastre?
Un pas din timp în timp, greoi,
Se-apropie, dar a trecut de noi.
Toţi paşii se sfârşesc şi pier
Pentru urechea ta de fier.
De-o vână-ntoarsă peste tine
Cred că atârnă din văzduh glicine
Şi, de pe bolţi, zorele
Şi muguri şi ciorchini de stele.
Cine va pune-n uşa noastră cheie
O singură scânteie?
Lumina ochiul şi-l aşază
Şi-n încăpere caută să vază.
Lacătul simte şi tresare
Cu bezna mea, ca de o sărutare.
Stea, nu poţi tu intra-n veriga lui
Şi lacătul tăcerii să-l descui?
TUDOR ARGHEZI