De ce, aşa târziu ne-am întâlnit?
În loc ca la ureche să-ţi şoptesc,
Că doar pe tine-n lume te iubesc
Şi-atât amar de timp am irosit.
Aş vrea să fiu pe veci iubitul tău,
Ca-n braţe să te strâng neîncetat.
Pe mine să mă vezi al tău bărbat
Şi să-ţi închin de-acum sufletul meu.
Mereu mi-a fost sete doar de tine
În nopţile de triste aşteptări
Cu ochii atintiţi departe-n zări
Şi dorul care tot ardea în mine.
În aşternutul alb imaculat
Simt parfum proaspăt de iubire
După lunga noastră despărţire,
În gând cu semnele ce mi le-ai dat
De ce aşa târziu ne-am întâlnit?
În loc la ureche să îţi şoptesc,
Că doar pe tine-n lume te iubesc
Şi-atâta amar de timp am irosit.
Pentru ce am plecat în lume?!…
RăspundețiȘtergereÎn aceasta lume vasta,
Oare să mi găsesc un nume?!
Puterea biruinței
Și-a celui ce se imbaia
În lumina bucuriei
Ce cade peste timp.
Privesc iar înlăuntrul
Și văd gânduri pribege
Ce aleargă spre zenit!
E Eul meu ce merge
Spre alte emisfere
Cătând înnebunit
O lume mai voioasă,
Mai plină de înțelesuri
O lume în care omul
Să fie statornic,
Nu c-un nume de-mprumut!
Să fie acel ce lasă
Întreaga voioșie
Pe treptele virtuții,
Umblând în căutarea
Eului pierdut.
Să caute prin suflet
O undă a speranței
Că nu-i totul pierdut.
Să-și caute puterea
De-a face numai bine,
Căci gândurile lasă
O undă de început.
La fiecare casă există voioșie,
Precum există în lume
Acel ce a făcut Natura, chiar și
Binele e-un termen ce salută
Vesnicul început.
Privesc ca-ncepătorii
Cum soarele apune,
Și-n gând aud cum bate
Un glas adânc ce-mi spune:
“Copile ai un suflet,
Un suflet ce-i avut”.
Stau…mă gândesc,o clipă…
Apoi privesc spre nouri
Și văd că fericirea,
Există doar în suflet
Când conversăm între noi.
De ce iubirea nu se imparte doar la doi?
De ce au parte de a ei aroma si dulceata
doar ce i strecoara veninul in simtiri?
de ce nu e apreciata?
si adesea in picioare e calcata?
Atunci,apar umbre
Ce-s pline de înțelesuri.
Căci fiecare aduce
O mică părticică
Ce-ncheagă înțelesuri
Visând la visul meu.
Am înțeles că-n gânduri
Speranțe mai există,
Așa cum bunătatea
Persistă,dar în noi
Cu greu ea mai pornește
Pe căile virtuții,
Căci bunătatea vine dar merge înapoi!
Atunci,apăr umbrele înserării
Ce-aduc vechi nostalgii,
Căci fiecare suflet
Aduce o speranța,
Că vine încet o zi
Când oamenii din lume
Vor crede că dreptatea
Va fi Regină Vieții
Și bârfele din lume
Se vor pierde n neant.
Speranțe că forta gandirii si sufletului curat,
Va inlatura ce-i rău,
Că omenirea toată
Va crede în dreptate,
Poate în Unul Dumnezeu.
Schimbarea este un bine,
Că-i greu de înțeles,
Această-i altă sferă
A lumii care crede
Că totul este drept!
Dreptate în lume este,
Că puțini o înțeleg,
E altă nostalgie
A gândului ce poartă
O fericire adâncă În gândul înțelept.
Pe unde gândul umblă
Să caute ceva…
Un vis sau o speranța;
Că-i rătăcit în suflet
Și-i mic în Eul meu
Și altceva ce crede
Că altul care vine
Pare mai înțelept, mai slobod
Umblând în largul său,
Cătând că să-nduplece
Acel ce vine din durere
Un gând ce-aduce rău!
Se bat ,le las în minte
Să caute o cale
Ce pare mai curată,
Să-nduplece puterea
De-a fi ceea ce sunt eu,
Un gând ca o săgeată
Străbate sufletul meu.
Căci roua diminetilor
M-alintă și-mi vorbesc
C-o voce,în care gândul
E altul și pornește
Încet,dar înțelept.
E glasul poeziei
Ce vine din Natură
Și-mi spune:”Să creez!”
Pentru ce se intampla tot ceea ce se intampla
vina sa fie oare?
a zarului ursita
a gandului pornire
a sufletului nostru ruga
a mainii noastra faurire
si a faptei nesocotinta?
De ce?
Gaseste tu raspunsul
ca eu m am ratacit prin ale labirintului de suflet ,
calator prin veacuri separate de a tainei dor uitate!