Vacanţa mare

Domnişoară, târziu într-o seară

Toridă astă vară

Priveam la întâmplare

Peronul plin din gară

Cu grăbiţi călători

Şi frumoase călătoare,

Când apari tu zâmbitoare

Cu multe flori,

Aduse pentru mama mare,

Care azi se vaită, că o doare

Piciorul cu reumatism

Sau uitatul romantism

Ce lângă casă o reţine

Să pregătească pentru tine,

Poate chiar şi pentru mine

Camera ei, în care

Să petrecem vacanţa mare…

Frumoasa mea

Pe tine oare Phidias te-a dăltuit?
Şi zeii mie mi te-au dăruit?
Într-o dimineaţă, când trist veneam acasă
Cu ochii obosiţi şi faţa trasă…
Chiar solul zeilor cu tine la mine a venit
Şi te-am privit,
De-atâta frumuseţe am rămas vrăjit.
Aveai părul strâns, ochii strălucitori,
Faţa îmbujorată, buze senzuale,
Trupul ademenitor, cu linii largi, domoale
Umerii frumoşi, rotunzi, pieptul bogat
Talia conturată, abdomenul plat,
Iar şoldurile largi, provocătoare,
Fese tari rotunde, ademenitoare
Coapse puternice
Dar cu genunchi şi glezne fine,
Dorurile mele azi să le aline.
Şi după ce solul a plecat,
Strâns te-am cuprins, te-am sărutat,
C-o funie de mătase de mine te-am legat
Şi-n  dormitor ne-am încuiat.
Apoi ce-a mai urmat? Ce s-a-ntâmplat?
Peste noi fericirea aripa-ncet şi-a scuturat…

Dece aşa târziu?

De ce, aşa târziu ne-am întâlnit?

În loc ca la ureche să-ţi şoptesc,

Că doar pe tine-n lume te iubesc

Şi-atât amar de timp am irosit.

Aş vrea să fiu pe veci iubitul tău,

Ca-n braţe să te strâng neîncetat.

Pe mine să mă vezi al tău bărbat

Şi să-ţi închin de-acum sufletul meu.

Mereu mi-a fost sete doar de tine

În nopţile de triste aşteptări

Cu ochii atintiţi departe-n zări

Şi dorul care tot ardea în mine.

În aşternutul alb imaculat

Simt parfum proaspăt de iubire

După lunga noastră despărţire,

În gând cu semnele ce mi le-ai dat

De ce aşa târziu ne-am întâlnit?

În loc la ureche să îţi şoptesc,

Că doar pe tine-n lume te iubesc

Şi-atâta amar de timp am irosit.

Noaptea de iubire

Şi vine noaptea ca un foc aprins,

Cearşaful ne şopteşte tot amorul,

Iar inima-mi aprinsă e izvorul,

Când trupul meu de tine e cuprins.

C-o sărutare te-am ademenit la mine,

Pe pat cu patimă să ardem amândoi,

Găsind noi desfătărilor, pricine

Şi declarăm iar liniştei război.

Intra-vor roi de stele pe fereastră,

Sa vadă ce demult n-au mai văzut,

Cum ochii tăi de floare-albastră,

Cad o pradă vie dulcelui sărut.

Şi când în braţe îmi vei cădea tu goală,

Cu sâni arzând de doruri, frământări

Acoperindu-i eu cu mii de sărutări,

Doar diavoli mai trăiesc la tine-n poală.

  

Plânge luna că nu slăbesc strânsoarea,

Când eu te slobod în albul aşternut,

Nici nu mai simţi acuma tu dogoarea,

C-aşa iubire tu n-ai mai cunoscut.

Când vom petrece-n noaptea de iubire

Şi peste noi coboară voluptatea,

Prea scurtă ne va fi eternitatea,

Pentru că de azi eu îţi voi fi mire.

Gânduri şi vise…

Ia-mă în braţe, tu să mă iubeşti,
Sărută-mă doar şi mă răsfaţă
Noaptea toată până dimineaţă,
Şoptindu-mi, că pe mine mă doreşti.


Iubeşte-mă, stârneşte al meu trup,
Când simţi a mele arzătoare buze,
Rătăcind sub ale tale bluze
Pe care, eu acum încet le rup.


Răsuflarea ta-i fierbinte vânt,
Ce adie în răcoarea nopţii,
Azi când dorul îşi arată colţii,
Iar inima mi-o simt în piept bătând.


Frumoaso,  ce noaptea nu-mi dai pace,
Trezindu-mi gânduri de iubire,
Dar oferindu-mi fericire,
Cu vise ce sufletul să mi-l împace.

Inimioară

Acu-ţi şoptesc, că te iubesc inimioară
Că-ţi iubesc destinul ce ne-a reunit
Că-ţi iubesc obrazul astăzi rumenit
Că-ţi iubesc şi viaţa ta de odinioară.


Viaţă-n care cu toată fiinţa ne-m iubit
Cu zile şi fierbinţi lungi nopţi de amor,
Ca să uităm de toate, să uităm de dor,
Viaţă-n care unul pentru altul am trăit.


Când ne-am reîntâlnit, ieşeai din  valuri,
Apoi graţios la dans m-ai invitat
Şi fericit că eşti, iubirea ţi-am redat.


De-atunci iubirea n-a cunoscut maluri,
Ci numai spre largul mării ne-a ţinut,
Oferindu-ne doar marea aşternut…

Fata subţirică-n brâu.

Ce-i de zice lumea, să nu-i crezi?

Eu tot am să cred cei doi ochi verzi.

Ochii ce i-am văzut aseară,

Seară fierbinte ca de vară.

Mă plimbam cu câinele spre râu,

Privind o fată subţirică-n brâu.

Dar când a-ntors capul spre mine,

Mi-a îngheţat sângele în vine.

Ochii cei mai frumoşi din lume,

Mari, verzi, parcă făcuţi anume,

Să ştiu că în fine am aflat,

Ochii ce mereu i-am căutat.

Intimidat, pe loc am rămas,

Înmărmurit şi fără glas,

Privind ochii ce m-au fermecat,

Nici n-am simţit, că a plecat.

Şi mi-a rămas de ieri să caut pe râu

Pe ea, pe fata subţirică-n brâu.