Pe tine oare Phidias te-a dăltuit? Şi zeii mie mi te-au dăruit? Într-o dimineaţă, când trist veneam acasă Cu ochii obosiţi şi faţa trasă… Chiar solul zeilor cu tine la mine a venit Şi te-am privit, De-atâta frumuseţe am rămas vrăjit. Aveai părul strâns, ochii strălucitori, Faţa îmbujorată, buze senzuale, Trupul ademenitor, cu linii largi, domoale Umerii frumoşi, rotunzi, pieptul bogat Talia conturată, abdomenul plat, Iar şoldurile largi, provocătoare, Fese tari rotunde, ademenitoare Coapse puternice Dar cu genunchi şi glezne fine, Dorurile mele azi să le aline. Şi după ce solul a plecat, Strâns te-am cuprins, te-am sărutat, C-o funie de mătase de mine te-am legat Şi-ndormitor ne-am încuiat. Apoi ce-a mai urmat? Ce s-a-ntâmplat? Peste noi fericirea aripa-ncet şi-a scuturat…
Acu-ţi şoptesc, că te iubesc inimioară Că-ţi iubesc destinul ce ne-a reunit Că-ţi iubesc obrazul astăzi rumenit Că-ţi iubesc şi viaţa ta de odinioară.
Viaţă-n care cu toată fiinţa ne-m iubit Cu zile şi fierbinţi lungi nopţi de amor, Ca să uităm de toate, să uităm de dor, Viaţă-n care unul pentru altul am trăit.
Când ne-am reîntâlnit, ieşeai dinvaluri, Apoi graţios la dans m-ai invitat Şi fericit că eşti, iubirea ţi-am redat.
De-atunci iubirea n-a cunoscut maluri, Ci numai spre largul mării ne-a ţinut, Oferindu-ne doar marea aşternut…