Tânjesc după liniştea nopţilor…

Cel mai mult în viaţă am preţuit şi preţuiesc iubirea ta.
În faţa ta, în faţa ei, mă pierd, mă intimidez de fiecare dată, pentru că ceea ce simt pentru tine e mai mult decât  iubire.
Ceea ce simt eu e un sentiment complex, un amalgam de multe alte sentimente.
Cum sa îţi spun? Faţă de tine nutresc multă iubire, multă dăruire, multă preţuire împreună  cu o stimă şi cu un respect deosebit, simt dorinţa de a-ţi fi în apropiere, simt mereu o iubire împletită cu o dorinţă nemărginită ca un imens ocean.
Revin mereu asupra cuvintelor tulburătoare schimbate între noi, sunt cuvintele de-o viaţă aşteptate şi sunt cuvintele spuse exact de cine şi când trebuiau spuse. 
Mă simt atras de tine aşa cum luna este atrasă de noapte.
Tânjesc după liniştea nopţilor noastre, nopţi în care nu se aude nimic altceva decât şoapte, şoaptele noastre de iubire, nopţi în care nu se vede decât strălucirea ochilor tăi.

Vreau să fiu lângă tine, să te privesc dormind,
Ţi-aş ridica bărbia, să îţi văd ochii strălucind,
Încă te silabisesc în taină, cu uimire.
Încât mi se îndulcesc buzele
Cu şoaptele dorului arzând în noapte,
De parcă trupul meu ar da încet vârstele înapoi,
Făcând arc sub al înfiorării tale un ultim salt...